×

Pensiunea Boróka Odorheiu Secuiesc

  • Pentru vizualizarea tarifelor te rugăm introdu perioada sejurului!
  • Fără masă
Prețul a fost calculat pe baza celor mai bune tarife a următoarelor 90 de zile.

Cea mai convenabilă ofertă

Cel mai mic preț indicativ în următoarele 90 de zile: 115 ron / persoană / noapte, fără masă, 19 - 20 apr.
Cel mai bun preț garantat
Acceptăm toate tipurile de carduri de vacanță
Detalii

Prezentare unitate de cazare

Situată pe DN 13 A, la numai 10 minute cu masina de centrul municipiului Odorheiu Secuiesc, Pensiunea „Boróka” este alegerea ideală pentru oamenii de afaceri veniți la seminarii, cursuri, conferințe, programe „teambuilding” sau la negocieri, dar în aceeași măsură și pentru familiile care doresc să celebreze evenimente festive de neuitat într-un mediu cald, familial și în condiții de confort excepțional.

Atmosfera primitoare, caldă, familială, își face simțită prezența încă de la intrarea în pensiune, unde se deschide privirii un living imens în care se află și salonul pentru servit masa și care poate fi transformat, la cerere, într-un cadru festiv de organizare a ceremoniilor pentru 40 de persoane (nuntă, botez, aniversare), a unor cursuri sau întâlniri de tip „teambuilding”, .
Tot la parter, în prelungirea salonului, este amenajată o bucătărie spațioasă, dotată ultramodern, în care doritorii își pot exersa aptitudinile în arta gastronomică.

Odată ajuns la etaj, clientul are surpriza de a identifica un alt spațiu multifuncțional generos: un colț special conceput pentru oamenii de afaceri, prevăzut cu un birou dotat cu imprimantă, calculator racordat la rețeaua Internet și fax; în mijloc atrage atenția o masă de biliard perfectă pentru cei care doresc să se relaxeze activ după o zi de muncă obositoare; canapelele din piele garantează confortul celor care intenționează să urmărească programele TV la plasma de mari dimensiuni, montată, asemenea unui tablou, în salonul multifuncțional.

La același nivel sunt amenajate și spațiile de cazare, capacitatea totală fiind de 17 de locuri dispuse în 4 camere cu câte două paturi și în 3 camere cu câte 3 paturi, mobilate într-o manieră simplă dar foarte elegantă, prevăzute cu televizor și acces gratuit la Internet.

Băile proprii, utilate ultramodern, urmăresc liniile coloristice vesele și tonifiante ale camerelor cărora le aparțin. O altă baie, de mai mari dimensiuni, prevăzută cu jacuzzi, reprezintă alegerea ideală pentru relaxarea și detensionarea Dumneavoastră prin efectele mirifice ale hidromasajului.

Grădina interioară, prevăzută cu terasă, o oază de verdeață și de liniște îndepărtată de tumultul citadin, în care se poate ajunge traversând salonul aflat la parter, vine în completarea facilităților și confortului pe care și-l doresc cei care calcă pragul Pensiunii „Boróka”. Este ideală pentru servit masa, dar și pentru prepararea unui grătar în aer liber, sau chiar a pâinii de casă în cuptorul rustic amenajat în acest scop. Grădina de vară asigură, în același timp, un spațiu generos și sigur de joacă pentru copii.

Suntem convinși că după un sejur petrecut în Pensiunea „Boróka”, veți reveni.

Vă aşteptăm cu drag!

535600 Odorheiu Secuiesc, . Beclean 113 (România)

Numele meu este Rudolf, îți mulțumim că ai ales site-ul Travelminit.ro! Alege Perioada sejurului, după care apasă click pe butonul "Rezervare", durează doar 2 minute.

Dacă ai nevoie de ajutor, contactează-ne cu încredere: info@travelminit.ro

Rezervare și tarife camere

Camera tripla deluxe cu baie Camera tripla deluxe cu baie
pentru maxim 3 persoane
  • 1 dormitor
  • WIFI
  • Frigider
  • TV cu ecran plat
detalii

Capacitatea camerei este de 3 persoane.

  • Dormitor (pentru 3 persoane)
    • pat de o persoană, pat extra mare
    • dulap de haine, TV
  • Propriu/Proprie baie
    • duș
    • mașină de spălat rufe
  • WC (cu baie)
Vizualizează perioadele disponibile și prețurile
Camera cvadrupla business cu terasă (se poate solicita pat suplimentar) Camera cvadrupla business cu terasă (se poate solicita pat suplimentar)
pentru maxim 5 persoane
  • 1 dormitor
  • Aer condiționat
  • WIFI
  • Frigider
detalii

Capacitatea camerei este de 5 persoane.

  • Dormitor (pentru 4 persoane)
    • 2 x Canapea extensibilă
    • dulap de haine, TV, balcon/terasă
  • Propriu/Proprie baie
    • duș
    • mașină de spălat rufe
  • WC (cu baie)
Vizualizează perioadele disponibile și prețurile
Apartament family cu 1 camera pentru 4 pers. (se poate solicita pat suplimentar) Apartament family cu 1 camera pentru 4 pers. (se poate solicita pat suplimentar)
pentru maxim 5 persoane
  • 1 dormitor
  • WIFI
  • Frigider
  • TV cu ecran plat
detalii

Capacitatea camerei este de 5 persoane.

  • Dormitor (pentru 4 persoane)
    • 4 x pat de o persoană (poate fi unit)
    • dulap de haine, TV
  • Propriu/Proprie baie (duș)
  • WC (cu baie)
Vizualizează perioadele disponibile și prețurile
Camera twin classic Camera twin classic
pentru maxim 2 persoane
  • 1 dormitor
  • WIFI
detalii

Capacitatea camerei este de 2 persoane.

  • Dormitor (pentru 2 persoane)
    • 2 x pat de o persoană (poate fi unit)
  • Propriu/Proprie baie (duș)
Vizualizează perioadele disponibile și prețurile
9.6
Excelent
(Bazat pe 30 evaluare)
  • Personal:
    9.9
  • Curățenie:
    9.9
  • Preț/Valoare:
    9.3
  • Confort:
    9.9
  • Accesibilitate:
    9.3
Evaluare 9.7
"Minden nagyon jó és szép"
sursa: travelminit.ro
Grup de prieteni
de 3 luni
Evaluare 10
"Loc excelent de cazare, recomand!!"
sursa: travelminit.ro
Familie cu copil mic
de 4 luni
Evaluare 9.8
Oaspetele nu a introdus niciun text la recenzie.
sursa: travelminit.ro
Cuplu de vârstă mijlocie
de 7 luni
Parcare, sejur
  • Parcare privată

Internet
  • WiFi disponibil în spațiile comune

Timp liber, relaxare
  • Biliard (în apropiere)

Centru Wellness, relaxare
  • Ciubăr din lemn (300 ron/zi)
  • Piscină
  • Terapie cu sare (75 ron/ora)
  • Manichiură
  • Zonă de relaxare
  • Servicii masaj
  • Saună naturală
Caracteristici locație
  • Încălzire, Accesibil(ă) persoanelor cu dizabilități, Posibilitate de călcare (15 ron/ocazie), Grădină

Masă
  • Grătar, Ceaun

Facilități pentru copii
  • Pătuț, Babysitter (18 ron/ora, în apropiere), Trambulină, Teren de joacă, Cameră de joacă

Facilități în cameră
  • CD/DVD player

Cazare verificată
  • 3 km stația de autobuz urban
  • 3 km stația de autobuz interurban
  • 3 km Gară
  • 10 km Centrul orașului
Check in
14:00 - 21:00
În cazul în care sosești mai târziu decât este precizat în politica unității de cazare, te rugăm să anunți proprietarul!
Check out
până la 12:00
Limbi vorbite
Română, Germana, Maghiară, Engleză
Termenul limită pentru plata prețului total / sumei rămase după plata avansului
Unitatea de cazare solicită plata prețului total (sau în cazul unui avans, a diferenței) cel târziu La data sosirii
Monede acceptate
RON (ron) , EUR (€)
Modalități de plată acceptate
Card de credit, Transfer bancar, Numerar, Card de vacanță, Voucher Travelminit, Avans Travelminit
Tipuri de carduri acceptate
  • MasterCard MasterCard
  • VISA VISA
  • Sodexo Card de vacanță Sodexo Card de vacanță
  • Up Card de vacanță Up Card de vacanță
  • Edenred Card de vacanță Edenred Card de vacanță
Taxă de oraș
Nu este inclusă în preț, valoarea taxei pentru cei cu vârsta de peste 18 ani este 5 % din valoarea sejurului
Recepție
07:00 - 12:00 și 14:00 - 22:00
Animal de companie
Pisică, câine permise, max. 15 kg,
30 ron/noapte/animal de companie